Toamna este considerată de români a fi sezonul nunților încă de secole în urmă. Poate că puținul pragmatism din firea noastră face ca evenimentul atât de important din viața fiecărui om să aibă loc în anotimpul belșugului. Dincolo de toate însă, un element extrem de important la o nuntă sunt florile, acestea fiind un dar indispensabil adus miresei, în special la cununia civilă.
Apelând la toate elementele care pot construi semnificații: culori, flori și numărul firelor din buchet, designerii Floria.ro propun cele mai interesante combinații de flori pentru miresele acestui sezon.
Iată trei buchete ideale pentru a fi oferite celor care spun „DA” în această toamnă:
Culori de toamnă
Acest buchet reproduce coloratura toamnei: cu nuanțe de arămiu, roșu și galben. Numărul florilor din acest buchet este ales neîntâmplător, șapte este o cifră cu nenumărate semnificații: 7 fire de trandafiri portocalii, 7 de mokara grena și 7 frezii galbene, culorile lor sunt tomnatice. Amarilisul alb și verdeața cu care este îmbogățit buchetul semnifică anotimpul care tocmai a trecut și iarna care va veni. Firele de hipercum roșu reprezintă roadele toamnei și pot exprima urările de belșug pentru miri.
Armonie
Prin culorile reci în nuanțe de mov care predomină, acest buchet sugerează calm, liniște, ehilibru, precum este și adierea de toamnă după o vară caniculară. Aici numărul simbol este trei: 3 trandafiri mov deschis, 3 albi și 3 cupe cymbidium roz. Parfumul delicat este dat de cele șase frezii mov deschis și de levănțică. Dinamismul buchetului este dat de verdele care apare: 1 anthurium alături de 2 santini și de verdeață. Această coloratură exprimă fără cuvinte urările pentru o căsnicie bazată pe înțelegere și încredere reciprocă.
Declarație de dragoste
Și în acest buchet apar culorile temperate și cifra trei, însă de această dată culorile sunt mai calde. Cei 3 trandafiri roz sunt asociați cu 3 cale mov, extrem de elegante. Mai apare o hortensie albă, albul fiind culoarea purității, și verdeața care aduce un strop de vivacitate în buchet. Acest buchet exprimă căldură, tandrețe și sinceritatea sentimentelor pe care le are cel ce dăruiește florile miresei.